Pentru moment, ne putem relaxa, rasfatandu-ne tenul cu creme hidratante si, de ce nu?!, cu factor de protectie, si foarte putin make up. Daca tii neaparat sa aplici putin fard, este suficienta o cantitate mica de fard de pleoape in culori naturale si un gloss – eu ador tonurile de beige si le folosesc din ce in ce mai des in ultima vreme desi, pentru un machiaj rapid, recunosc ca renunt cu totul la acest pas si aplic direct putin mascara si fard de obraz pe partea mai proeminenta a pometilor, prin miscari circulare. Astfel, reusesc sa obtin cu usurinta un machiaj discret si natural.

Cu toate acestea, tendintele pentru toamna acestui an in materie de make-up se anunta foarte diferite, opuse chiar. Nu doar culorile vor fi indraznete, dar si modul de a le aplica si combina va adauga un strop de aventura si creativitate experientei noastre de a ne machia.

Pentru ochi, putem folosi orice fel de culori, atat timp cat au o textura metalica. Nici culorile electrice, precum rozul si portocaliul, nu sunt de neglijat. Putem, insa, sa optam si pentru pleoape “glossy”, pe care sa le decoram cu un creion kajal negru, pentru un machiaj grafic, ce nu poate ramane neobservat. Cu acelasi creion, putem da profunzime privirii, folosindu-l si pe pleoapa inferioara, trasand o linie pe toata lungimea ei, in interior, sau evidentiind doar coltul extern al ochiului. Poti obtine un machiaj modern si creativ cu foarte putin efort daca alegi un mascara sau un creion colorat – roz sau albastru – si putin fard de obraz. Spre deosebire de primavara si vara acestui an, in toamna revine contouringul, iar fardul de obraz va tinde sa fie aplicat in special in zona inalta a pometilor si spre tample.

Daca nu te simti in largul tau purtand un machiaj intens pentru ochi, te poti concentra in zona buzelor. Acestea vor putea fi colorate in nuante inchise, de toamna, dar pline de personalitate. Astfel, putem alege rujuri mate sau glossy in culori precum rosu, violet, visiniu sau pruna, putand chiar sa ne jucam cu tonurile creand un efect ombre.

Unghiile in culori metalice vor ramane in tendinte, insa si nuantele de roz sau bordeaux vor fi din nou la moda. Daca te simti inspirata, si aici te poti juca cu desene grafice si forme geometrice.

Esti pregatita pentru noi experimente?

Iti place? Impartaseste-le prietenilor!